Primul leandru , l-am văzut în curtea bunicilor .
Arăta ca un pomisor cu coroana bogată . Ramurile , se arcuiau sub povara ciorchinilor de flori roz , foarte parfumate. Era plantat în pământ de grădină , într-un vas de lemn.Toată vara stătea în curte, cu lumină din toate părțile. Soare și apă de ploaie la discreție. Iarna , dus în magazie , la răcoare și lumină difuză. Înflorea vara toată, până toamna tîrziu. Arăta minunat.
De câțiva ani, încerc să îngrijesc leandru în apartament. Greu, foarte greu. Vara stă în balcon cu lumină de la amiază, până la apus. Apă primește din belșug. Pământ de care găsesc prin florării.Ghiveci de plastic cu orificii multe. Înfloreste 2-3 luni pe vară si are ramificații puține .Îl tund mult , pt că iarna nu am unde să-l așez. Pe timp de iarnă, nu pot să-i ofer temperatură mai mică de 16 grade .În casă, este atacat de păduchii țestoși , îi cad frunzele și se usucă vârfurile de la căldură, stropit fiind destul de des.
În aceste condiții, iese anemic în primăvară și cu boboci puțini.
Am renunțat la această plantă. Îmi pare rău ,dar astea sunt conditiile.
Să vă bucurați de florile pe care le îngrijiți !